Așa cum deja v-ați obișnuit ne place ca produsele noastre – deși sunt mâncăruri gata preparate și după încălzire sunt gata de consum – pot fi folosite și pe post de ingrediente de bază. Așa s-a întâmplat că am făcut niște experimente cu cele mai noi produse vegane din oferta noastră. De data asta au ajuns în lumina reflectoarelor Tocana bolognese și Ragu de legume cu ciuperci și adevărul e că rezultatul final a ieșit super delicios în cazul celor 4 rețete. ???????? Bineînțeles că și acum ne-am străduit ca rețetele să fie ușoare și rapide, să necesite minime ingrediente de bază, astfel au luat naștere aceste preparate divine. Încearcă-le și tu, sperăm că și tu vei avea succes precum am avut noi! Vestea bună e că niciuna dintre cele patru rețete nu necesită mult timp petrecut în bucătărie, astfel le poți prepara la sfârșitul unei zile aglomerate sau înainte de o ieșire la ștrand.
”Hot pot” cu sos bolognese vegan
Probabil e rețeta cea mai simplă și care necesită cele mai puține ingrediente, de fapt este un fel principal cu origini englezești. Rețeta tradițională conține carne de miel, dar după cum vezi, se poate prepara cu orice alt ingredient și oferă aceeași experiență culinară…o mâncare sățioasă, de confort. Această variantă este una super rapidă pentru că noi am preparat deja tocana. ????
Ingrediente pentru 2 persoane:
- 1 borcan Tocană bolognese cu legume POLCZ
- în funcție de dimensiunea tăvii, câțiva cartofi
- sare, piper
- cimbru/rozmarin proaspăt
Prepararea este extraordinar de simplă, conținutul borcanului se golește într-o tavă pentru cuptor (cu un borcan de tocană noi am umplut o tavă mică), după care se feliază cartofii. Poți folosi și feliator sau cuțit. Dacă feliile ies mai subțiri, se recomandă să le așezi în minim două straturi. Feliile de cartofi se așază deasupra tocanei, se presară cu sare, piper și condimente după care tava se introduce în cuptor! Se gătește la 180 de grade până la rumenirea feliilor de cartofi.
Turte de cartofi umplute
Rămânem la același ingredient căci și aceste turte au la bază cartofii. ???? Timpul de preparare este puțin mai mult decât în cazul hot pot dar vestea bună e că nu necesită prăjire îndelungată. Dacă ești puțin mai îndemânatic/ă ca noi, umplutura nu curge în timpul prăjirii și poți lua câteva turte cu tine și la plajă căci sunt la fel de delicioase și după ce se răcesc. ????
Ingrediente (pentru aprox. 6 turte):
- 1 borcan Tocană bolognese cu legume POLCZ
- 1 kg de cartofi
- cc.a 2 pahare de făină (poți folosi și făină fără gluten)
- sare, piper.
Prima dată se fierb cartofii, după ce sunt gata se zdrobesc într-un bol. E bine să lași puțin să se răcească ca să nu fie fierbinte la frământarea aluatului. După ce s-a răcit, adăugăm treptat făina. Se frământă până ce aluatul devine ferm, ușor de modelat. Formăm turte, de aproximativ aceeași dimensiune. Punem o lingură de tocană în mijlocul turtei după care acoperim cu o altă turtă și apăsăm marginile. După ce sunt toate pregătite, încingem puțin ulei într-o tigaie și le prăjim până la rumenire! Se pot servi cu smântână, cremă de cocos, diferite sosuri. Bineînțeles, încercați turtele și cu alte produse POLCZ! ????
Supă cremă de legume cu ciuperci prăjite
În zilele toride de vară nimic nu e mai răcoritoare decât o supă cremă rece, sățioasă. Un borcan de Ragu de legume cu ciuperci ca ingredient de bază și supa e gata în câteva minute, încearcă și tu!
Ingrediente (pentru 2 porții):
- 1 borcan Ragu de legume cu ciuperci POLCZ
- puțină apă
- 2 ciuperci champignon
Noi am folosit blender dar la fel de bine se prepară și cu mixer vertical. Pentru a pregăti supa nu ai nevoie de altceva decât de un borcan de ragu și puțină apă. Dacă vrei ca supa să fie și mai cremoasă, poți adăuga o lingură de cremă de cocos. ???? Supa se prepară foarte simplu: toate ingredientele se pun în blender sau într-un bol și se mixează până obținem supă cremoasă. Se curăță ciupercile, se feliază, după care cu puțin ulei se prăjesc până la rumenire. Supa se presară cu feliile de ciuperci prăjite, și cu pătrunjel proaspăt. Poftă bună!
Risotto cu ciuperci și spanac
Dacă ai poftă de ceva cremos, acest risotto cu legume este alegerea perfectă! Servit cu un sos bogat în legume, ciuperci prăjite și spanac, devine un prânz sau o cină cu adevărat sățioasă.
Ingrediente (pentru 2 porții):
- 1 borcan Tocană bolognese cu legume POLCZ
- 2 pumni de orez risotto
- supă de legume sau apă
- 2 pumni spanac baby
- 3-4 ciuperci champignon
- pentru servire: pătrunjel proaspăt, cașcaval ras sau fulgi de drojdie de bere.
Ca prim pas, fierbem orezul într-o tigaie, în supă de legume sau apă, prima dată într-o cantitate cât orezul să fie acoperit. Între timp se curăță ciupercile, se feliază și cu puțin ulei se prăjesc până la rumenire. Adăugăm puțină apă la ragu de legume, mixăm și amestecăm cu orezul apoi se lasă la fiert în continuare. Adăugăm apă treptat, până ce boabele de orez devin moi. Când orezul este aproape gata, adăugăm spanacul și feliile de ciuperci prăjite, se mai lasă câteva minute la fiert, se condimentează și e gata! Se servește cu pătrunjel proaspăt, cașcaval ras sau fulgi de drojdie de bere.
Comandă online 20 de feluri mâncare gata preparată POLCZ